BAC-ul devine o ruşine naţională

Intuiesc că atunci când unii vor citi aceste rânduri, pot să creadă că eu aş „susţine” sau „încuraja” copiatul la examene. Categoric nu, dar eu susţin cu toată convingerea că problema copiatului, hărţuiala nejustificată şi chiar traumatizarea psihologică a copiilor în timpul evaluării, fie la BAC sau în alte examene susţinute în R.M., are alternativă inteligentă.

Felul în care sunt maltrataţi tinerii la BAC devine deja o ruşine naţională. Consider că această temă este uşor de eradicat, şi trebuie cât mai urgent, deoarece nu este aceasta cea mai gravă problemă a deficienţelor culturale din R.M. O altă „fază”, la fel de gravă, este şi pretinsa manifestare de „inteligenţă”, când în mass-media se prezintă şi se ironizează pe seama aşa-ziselor „perle de la BAC”.

Dacă tot am atins problema unor „perle” – un produs urât al imaginaţiei unora mânată de goana după „senzaţii tari” – vreau doar să vă dau câteva exemple de vorbe „inteligente”, auzite de la diferiţi profesori universitari, doctori/doctori habilitaţi, care merită mult mai multă discuţie şi … regrete că aşa vorbe mai pot fi auzite: „Las şi ei [profesorii tineri, n.a.] să-şi facă operaţie la coardele vocale, aşa cum am avut eu…”; „Nu-i posibil de făcut referinţă la materiale audio”; „Nu ştiu cum dar nu-i aşa…”; „La ce-ţi trebuie tocmai 270 de referinţe?…, 200 nu-i destul?”; „Vreai Premiul Nobel? – scrie o carte…”; „Cine a apărut mai întâi – oul sau găina?”; „Trebuie de găsit altceva, numai nu educaţia…”; „Noi aici în R.M. nu avem economia educaţiei, de aceea nu poate fi acceptată …”; „De ce nu te duci să-ţi aperi teza în străinătate?”; „Situaţia economiei R.M. are şi părţi pozitive, cum ar fi creşterea profitului companiilor de recrutare a datoriilor…”;  şirul poate fi continuat dar, scuze, nu pot fi enumerate într-un articol de luare de atitudine.

Rog foarte mult colegii de breaslă care, şi dacă, citesc aceste rânduri, să ia atitudine de pe poziţia că, acei profesori universitari care au zis atare vorbe ridicole cu siguranţă nu constituie majoritatea; la ce ar trebui să ne mai fie jenă de ei, sau teamă, sau să-i tolerăm? Domnilor, aşa nu se mai poate; suntem pe muchie de prăpastie. Întrebarea este – vom avea curajul să ne pronunţăm, să luăm atitudine?

De ce în R.M. avem sărăcie? Una din cele mai mari cauze este că “tocilăreala” a fost cultivată ca „virtute” naţională; populaţia adultă din R.M. greşeşte mai mult ca adulţii din alte ţări ale lumii. Iar la noi se comit greşeli mult mai frecvente, deoarece sunt intimidaţi şi insultaţi copiii atunci când greşesc fiind mici. În sistemele educaţionale şi culturile civilizate ale lumii contemporane, copiii nu sunt insultaţi sau ironizaţi când greşesc, dar, cu mult profesionalism şi înţelepciune greşelile sunt luate în calcul pentru a identifica unde şi cu ce să ajute copiii în creştere; pentru abordare individualizată; pentru aceasta există ştiinţele educaţiei, nu? Greşelile copiilor sunt un indiciu esenţial al provocării adulţilor de a-şi ghida domeniul educaţional, de a-i ajuta, dar nici cum nu de a-i insulta şi ironiza public.

Citesc aceste rânduri care urmează şi mă ia groaza câtă isterie se face: „Încă un examen de BAC, noi incidente” […] „10 elevi au fost scoși din sălile de examinare pentru că au fost prinşi copiind…”… Cum putem să sperăm la un viitor decent cu atâta dispreţ faţă de generaţia în creştere şi faţă de sine? Noi repede vom putea fi număraţi „pe degete”, cu aşa „cultură atitudinală” faţă de cultura educaţională. Oare nu ar trebui să ne fie ruşine în faţa corpului diplomatic de la Chişinău, pentru felul cum tratăm copiii?

Noi avem nevoie ca oamenii viitorului să fie chibzuiţi, care vorbesc mai succint, laconic, dar gândesc ce vorbesc, şi nu care au „vorbirea dezvoltată”, vorbesc mult, dar mai puţin ţin cont… de ceea ce vorbesc. Schimbarea scopului educaţiei schimbă şi metodologia evaluării inclusiv; evaluarea tot este parte a procesului educaţional şi nu poate fi admisă ca mijloc de „ranchiună” sau de propagandă, sau distragere a opiniei publice de la probleme cu adevărat grave şi ruşinoase în economia naţională.

Aceste schimbări nu pot fi efectuate cu profesori demoralizaţi de starea lor economică.

Pornind de la aceste idei, dar şi sub presiunea lipsei de timp, propun şi îndemn să luăm atitudine – copiii sunt cei mai inocenţi pentru situaţia în care am ajuns, şi de aia, să ne descurcăm mai întâi cu luciditatea şi inteligenţa celor adulţi, ca probabil, să ajungem să înţelegem că copiii şi tinerii din R.M. tot merită un minister al educaţiei mai profesionist, inteligent, civilizat. Aceste schimbări copiii nu le pot face fără susţinerea înţeleaptă a societăţii în ansamblu, de altfel pierdem enorm, pierdem valori irecuperabile. Cine poate să mai ridice şi să mai audă aceste întrebări, cui poate să-i mai pese, dacă nu ne pasă şi nu ne gândim noi la viitorul nostru?

Am ferma convingere, că noi putem şi să evaluăm copiii, şi să încurajăm dezvoltarea unui atare set de priceperi şi abilităţi care sunt mult mai utile şi mai durabile pentru fericirea copiilor şi viitorul nostru, decât acele „competenţe” care sunt evaluate acuma, dar, din păcate, puţin utile. Tot odată nici profesorul nu va nimeri în ipostază ruşinoasă în faţa elevilor la evaluare, de a fi „spion”; de a se ivi pe sub bănci. Totul rezidă în: (i) calitatea alcătuirii testelor, (ii) calitatea conţinuturilor însuşirea căror este evaluată şi (iii) formarea căror priceperi şi abilităţi este vizată/aşteptată de către profesori, copii, societate, viitor. Restul se ajustează de la sine. Trebuie de încetat cu isterizarea BAC-ului. Rezultatele la evaluare trebuie să fie bază de analiză profesionistă pentru ajustarea politicilor educaţionale, ca premisă a şanselor de creştere economică, dar nu ca instrument de discriminare a unei mari majorităţi chinuite şi defavorizate, în faţa unei minorităţi orgolioase şi egoiste… până la obsesie. Cu atare abordări, dezvoltarea economiei şi respectiv a statului, nu este posibilă.

Ne-luarea unor măsuri cu adevărat profesioniste şi responsabile în acest sens, ne poate costa cel mai scump din ceea ce a plătit cândva cineva în lume – pierderea statalităţii şi vasalizarea şi mai gravă a populaţiei native din R.M., în faţa altor centre de interese din alte părţi ale lumii.

Sunteţi gata să plătim acest cost?

Advertisements
This entry was posted in economie, educaţie, Moldova, social and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s