Snobism asupra educaţiei

De-ar şti populaţia R.M. cât de mult le afectează calitatea vieţii deciziile luate de ministerul educaţiei, ar ieşi masiv să ceară alegeri anticipate chiar săptămâna viitoare. Dar nu iese; de ce? Foarte probabil, din păcate, mai predomină o cultură a snobismului faţă de educaţie. Ar fi cazul, însă, să conştientizăm că o industrie a educaţiei bine funcţională, poate genera venituri serioase în bugetul naţional, că R.M., după plasamentul său geografic şi natural/climateric, cu un ministru al educaţiei bine intenţionat şi calificat, poate dezvolta industria educaţiei de o manieră mult mai productivă şi mai lucrativă; chiar într-un viitor raţional previzibil. Contează o anumită receptivitate din partea populaţiei la acest subiect şi voinţă; idei şi capacităţi umane sunt şi/sau pot fi mobilizate.

R.M. poate avea un viitor sigur dacă populaţia va adera la o idee strategică ambiţioasă, cum ar fi – dezvoltarea industriei educaţionale ca să genereze venituri cel puţin echivalente sau mai mari decât industria vinificaţiei.

Alain de Botton, într-o prezentare publică plasată pe Internet, defineşte snobismul ca pe o trăsătură a unora care: „ia o mică parte din tine, şi o foloseşte pentru a veni cu o viziune completă asupra felului „cine eşti””. Cu alte cuvinte suntem afectaţi de o situaţie care, în cultura noastră, se ia o mică parte din ceea ce mai poate fi acceptat în educaţie, şi se pretinde că se ştie totul despre educaţie. Este probabil cauza cea mai mare a sărăciei din R.M., sau poate chiar o problemă a culturii româneşti în general. Probabil această mare problemă va mai continua să ne mistuie până când nu ne vom debarasa de snobismul asupra educaţiei. Ne va mistui până când vom înţelege, de la cea mai timpurie vârstă, efectiv la toate nivelele, importanţa de a deschide uşile ministerului educaţiei pentru profesionişti credibili, care ştiu a face din, şi prin educaţie, mai întâi de toate – creştere economică şi bunăstare, în termen relativ scurt.

Zic, este una din cele mai mari cauze ale sărăciei cel puţin din considerentele că în lumea contemporană munca fizică constituie mai puţin de 20% din munca totală efectuată în economia mondială. Din valoarea activelor economice create de economia mondială până în prezent, peste 80% o constituie valoarea intangibilă a acestora. Prin urmare, cum poate o ţară să ajungă să se bucure de eventuală creştere economică dacă nu înţelege importanţa muncii intelectuale, să aplice instrumente de analiză şi evaluare a productivităţii muncii intelectuale, dacă sunt desemnaţi miniştri ai educaţiei care definesc calitatea educaţiei ne-relevant scopului de creştere economică, care nu pledează pentru creşterea motivaţiei muncii intelectuale prin motivarea profesorilor cu selectarea D-lor pe potriva motivaţiei; miniştri ai educaţiei care efectiv compromit noţiunea de muncă intelectuală? (!).

Despre miniştrii precedenţi am mai scris şi m-am pronunţat anterior – las istoria să-i mai abordeze; pe unii sper să-i abordeze procuratura cât mai curând. Dar referitor la situaţia actuală – cum poate, de ex., d-na ministră a educaţiei să lupte cu corupţia din sistemul de educaţie dacă nu înţelege subtilităţile prin care corupţia se poate manifesta în domeniul educaţiei şi ştiinţei, dacă d-ei nu înţelege noţiuni elementare cum ar fi, aplicarea „lanţului valoric” în analiza sistemului educaţional, analiza sistemului de educaţie în contextul economiei naţionale, ce înseamnă motivaţia pentru productivitate, ce înseamnă filozofie a educaţiei, educaţie opresivă, care sunt formele de manifestare ale acesteia, care sunt implicaţiile aplicării uneia sau altei filozofii educaţionale pe termen lung?

Stimaţi cititori, câţi dintre noi se gândesc frecvent, cât de mult sistemul de educaţie poate cauza disfuncţii de învăţare la copii şi tineri?; în loc de motivaţie, cultivare a curiozităţii, abilităţi şi priceperi durabile. Aceste disfuncţii de învăţare pot fi „dezvoltate” la copii de la fragedă copilărie chiar de mulţi profesori care zâmbesc „iubitor”, care aplică metode preponderent izvorâte din tradiţii, şi încă nu conştientizează că, de fapt, distrug viitorul unor categorii întregi de copii; implicit şi viitorul ţării.

Eu cred că la Ministerul Educaţiei se mai procedează foarte-foarte simplist, ca şi anterior – dacă sunt amabili, zâmbesc ministrului şi sunt pe liste de partid agreabile, înseamnă că sunt cadre „bune”; dacă gândesc critic şi eventual mai au şi caracter de a vorbi sincer, tranşant – sunt rivali politici, elemente „anti-naţionale”, „elemente ale Kremlinului”, şi tot felul de banalităţi care provoacă mari semne de întrebare – oare cât mai poate dura una ca asta? Ce creăm, ca societate, şi ce lăsăm generaţiilor care vin? De ce nu avem temeiuri de a convinge copiii noştri să stea în patrie? Cu ce am greşit în faţa istoriei, de ne-am ales cu această povară grea a snobismului faţă de educaţie?

Lumea contemporană poate fi clasificată cel puţin în două categorii mari, în afară de ţări bogate şi ţări sărace – (i) ţări receptive la nevoia de a schimba sistemul de valori şi (ii) ţări dogmatizate (nu doar în sens religios) – axate pe orgolii precum că au un trecut victorios şi…, la ce bun să se mai gândească la viitor.

Ţările mai mult sau mai puţin avansate economic caută profesori calificaţi, oferă contracte de muncă atractive pentru că înţeleg, că simptoamele nedorite în economie pot fi sistate mai întâi de toate prin politică educaţională relevantă; pentru aceasta nu este nevoie să aştepţi agravarea problemei economice.

Ţările sărace însă, sau cele afectate de snobism, au capacitate mică sau lipsă de capacitate, pentru a păstra chiar şi capitalul uman propriu, pe care-l mai au. Doar ca un exemplu actual, în acest sens, poate fi adusă Grecia. Am o convingere fermă, că dacă la guvernare ar fi avut acces într-un fel sau altul Prof. George Psacharopoulos, şi ideile D-lui ar fi fost luate în seamă, ţara lor nu ar fi avut situaţia care o are. Este o personalitate cu o reputaţie de economist-educolog cunoscut la nivel internaţional, ireproşabil, cu carieră de savant. Nu pot să cred că o personalitate care are încredere în capacităţile sale, care atrage cerere faţă de calificările proprii, ar putea comite crime economice, care pot fi comise de unii „ocazionali la guvernare”, care gândesc prin optica – „ce mă fac dacă pierd funcţia?”.

Exemple de acest gen pot fi găsite şi în multe alte ţări ale lumii. Tocmai de aia, consider că lumea contemporană va avea de ales – fie să admită ideea că miniştrii educaţiei sunt persoane care au influenţă cea mai mare asupra viitorului unei ţări şi trebuie desemnaţi cu multă responsabilitate, sau să accepte gândul că vor avea de înfruntat un viitor cu mult mai multe şi mai frecvente conflicte, care tot mai mult se conturează ca şi conflicte între culturi, nivele de cultură şi calităţi culturale, dar nu între state şi/sau societăţi per ansamblu; culturile nu totdeauna coincid cu anumite frontiere.

Dacă tot am ajuns să evidenţiez importanţa culturii în acest context, ţin să mai accentuez că pornesc de la definiţia acestei noţiuni în viziunea economistului Bourdieu (1999), care vedea cultura ca pe un „capitalul cultural [constituit din] active economice convertibile, în anumite condiţii, în capital economic, şi pot fi instituţionalizate în formă de calificări educaţionale”; cu alte cuvinte economiştii văd cultura tot ca pe un produs educaţional, instituţionalizată sub formă de calificări educaţionale, care inevitabil contribuie la creşterea economică; dacă nu e afectat de snobism.

În concluzie, dacă R.M. va reuşi să dezvolte o industrie a educaţiei civilizată, pe măsura strategiei lansate, temerile de eventuală agresiune militară din partea cuiva, vor dispărea treptat şi sigur, nu în ultimul rând deoarece faţă de ţările cu capital uman avansat, economiile lumii manifestă altfel de atitudini decât pare la prima vedere; pentru snobi.

Advertisements
This entry was posted in economie, educaţie, Moldova, social and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Snobism asupra educaţiei

  1. Alexandru Argint says:

    Felicitări Andrei, chiar mi-a plăcut acest articol și m-am convins ca educația trebuie integrată economia națională cât mai urgent. Poate de comasat ministerul educației, economiei și culturii într-un singur minister. Succese mai departe și aștept un proiect al educație din vizune proprie, ar fi interesant pentru mulți din educație!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s