Iluzii machiate

Foarte multă lume e-n stare de soc, eu la fel sunt uimit, doar că motivele sunt diferite. Să admitem că e firesc să fie așa. Oricum, încă suntem sub amprentele puternice ale unei culturi pentru distorsionarea căreia în timpul URSS au lucrat instituții întregi, specializate ca să ne facă să credem unica manifestare a hărniciei doar prin muncă fizică; să nimerim în emoții intense foarte lesne, chiar şi pe seama unor situații banale, pentru ca mulţi să nu mai depășească superficialitatea, ca să înțeleagă lucrurile mai profund.

Mai suntem purtătorii unei culturi în care ne-am obișnuit să ne atașăm foarte mult de anumite persoane, fără a înțelege că e mult mai important să ne atașăm de idei şi de calitatea acestora (vezi aici). Tocmai din aceste considerente mai persistă cultura de a aprecia anumite persoane mai mult după criterii arbitrare, în loc să apreciem calitatea ideilor, sau inițiativele care le lansează, auzite în deosebi la persoane publice, sau cel puțin notorii. De aceea încă mai continuăm a trăi în iluzii, şi a continua să creăm iluzii, legate de anumite persoane, fără a ține cont şi fără a conștientiza suficient, că anumite persoane pot fi asociate nu doar cu iluzii ci chiar cu iluzii decorate artistic, iluzii machiate. Cu cât, însă, sunt mai grave iluziile, cu atât este mai chinuitor timpul după evaporarea lor; cu atât sunt mai greu de remediat consecințele.

Anume cvasi-isteria care se face în jurul Maiei Sandu mi-a adus gândul de iluzie machiată, ca o asociere cu un nume public care produce zâzanie mult mai multă decât ar fi pe înțelesul oricărui om imun la manipulări, cu integritate morală şi fără interese din astfel de manipulări. Țin să accentuez – jos pălăria față de Maia Sandu ca persoană fizică, ca doamnă, sau poate ca specialist în economie (preponderent keynesiană, de la care școlile de gândire economică contemporană se detașează tot mai mult). Jos pălăria pentru studiile care susține că le-a obținut. Eu mă refer strict la Maia Sandu ca fost Ministru al Educaţiei al R.M.

Sunt mai multe observații acumulate pe parcurs, dar la acest gând m-a provocat în mod deosebit articolul „Maia Sandu dezvăluie noi adevăruri!”. Domnilor cum pot fi aceste „dezvăluiri” atribuite Maiei Sandu, dacă ele constituie un studiu realizat de Expert-Grup? Propunerea experților de a majora salariile cadrelor didactice pentru creșterea economică într-o țară, nu mai este e noutate de cel puțin 50 de ani şi nu era nevoie de o altă cheltuială de bani (vezi aici), iar în privința reducerii cheltuielilor curente, astfel de iedei au fost mult mai timpuriu (vezi aici).

Oare astfel de manipulări, nu se încadrează în „logica” intenției de a camufla consecințele şi de a seda indignarea socială după marele jaf din R.M.?

Cum putem să ne uităm că: „R.M. cheltuiește de peste două ori mai mult pentru educație decât România şi Bulgaria” doar în termeni procentuali, fără a vorbi despre aceste sume/cheltuieli în termeni reali, pe unitate/elev/student? Cum putem să considerăm „calitatea studiilor de la noi (vezi aici) [fiind] inferioară celor de peste Prut”, dacă înseși studiile unor cercetători mai progresiști din țară, aduc argumente că sistemul educațional din România ar fi înregistrat o dinamică destul de jenantă (vezi aici), iar studiile internaționale dezvăluie că IQ-ul mediu în România este cu 1 punct procentual mai jos decât cel din R.M.? Oare astfel de implicații pot apărea din senin, fără să fi fost la mijloc greșeli comise de politicieni şi indiferența majorității de pe ambele maluri ale râului Prut?

Cum poți să consideri calitatea studiilor de la noi ca fiind inferioară celor de peste Prut, dacă R.M. se plasează în rating-ul internațional al inovațiilor pe locul 43, iar România pe locul 55? Sigur că locul 43 nu are cum să ne satisfacă, dar nici nu pare să fie sistemul de educație al R.M. prezentat în manieră calificată. Or, dacă se face o comparație între R.M. cu Ungaria, Cehia, Polonia, Letonia şi Lituania sub aspectul investițiilor ca procente din PIB, de ce nu s-ar face şi o comparație sub aspectul Ratei de Randament din investițiile în Educație (RRE)? (vezi aici, p. 150), (sau aici, p. 4). Acest indicator dezvăluie mult mai multe detalii legate de calitatea politicii educaționale şi deciziilor luate; iar rezultatele ar putea „pune pe jar”, e nevoie de curaj, care din păcate a lipsit.

Pentru o comparație şi mai amplă, Cuba în anul 2002 investea 18,7% din PIB, iar dacă căutăm mai profund prin statistici putem întâlni țări care în anumite perioade au investit şi mai mult ca atât din PIB/PNB în educație. Despre ce ne vorbesc toate acestea? De faptul că indicatorii enunțați de Maia Sandu sunt mai mult un deja vue speculativ, greu de comparat şi efectiv nesemnificativi, pentru că nu dezvăluie nimic esențial despre valoarea adăugată pe care o produce educația din banii, pentru societatea din contul căreia sunt alocați. Dacă nu se calculează randamentul din investiții în educație, cunoaștem puţine detalii esențiale despre calitatea politicilor educaționale, relevanță, dinamică, şanse de dezvoltare. Desigur calcularea randamentului nu este un panaceu, mai cu seamă dacă nu are cine să-l înţeleagă, să-i dea interpretări calificate şi să ia decizii pe potrivă, dar este un indicator/instrument cu care se poate de diagnosticat şi de luat decizii mult mai bune decât în baza alor indicatori indirecţi luaţi la un loc.

Maia Sandu, deși sub altă nuanță, a continuat un proces de torpilare a culturii educaționale în R.M. prin „cultivarea” unor neo-iluzii, care ne-având șanse reale de a produce şi creștere economică, implică decepții tot mai grave şi mai greu de remediat.

Deși sub alte nuanțe, d-ei a continuat un proces de distorsionare a percepției şi definiției educaţiei de calitate, şi de clarificare a calității politicii de stat în educație; care ar trebui să fie așteptările reale ale statului R.M. din investițiile în educație şi cum pot fi valorizați banii investiți.

Înțeleg, să admitem că Maia Sandu nu a comis aceste gafe din rele intenții sau conștient, dar marea uimire a mea e că a continuat să stea pe poziţii mai mult favorabile unor cercuri de interese meschine, sau din exterior, care pentru nimic în lume nu și-ar dori ca R.M. să se dezvolte economic cu adevărat, prin educație de calitate relevantă acestui scop, prin politici educaționale sinergizate şi conectate la interesul național de dezvoltare a unei economii civilizate. Uimirea mea e că şi d-ei a făcut acest lucru atât de „iscusit” încât în imaginația obișnuită foarte puțini par să înțeleagă, că antagonismul față de R.M. nu vine doar de la „neprieteni de pe undeva”, dar inclusiv din fotoliul de Ministru al Educaţiei al R.M.

Deseori un factor destructiv esențial pentru șansele de creștere economică poate fi şi sub masca zâmbăreață a unor pseudo-politicieni „infiltrați” şi susținuți de interese dubioase, care continuă să cimenteze cinic, în cultura socială şi politică din R.M., că față de educație se poate manifesta atitudine populistă, amatorism şi manipulări încât să obții zeci de mii de like-uri pe Facebook, fără a face ceva cu adevărat credibil pentru oamenii din banii căror trăiești, şi… să te iubească mulțimea. Spre marele regret, la noi încă sunt o sumedenie de oameni care sunt conștienți că lunecă tot mai grav spre criză economică şi impas efectiv inevitabil, dar tot odată continuă să trăiască în iluzii că am putea ieși din acest impas fără a avea la cârma sistemului de educație o persoană cu adevărat calificată.

Maia Sandu a continuat să ghideze pe o direcție iluzorie, deși pe arena politică a lansat o serie de declarații, replici şi învinuiri (vezi aici), fără a reuși ceea ce ar fi trebuit să facă în primul rând, şi cu siguranță nimeni nu iar fi împiedicat. A trebuit să ia o turnură spre o tendință de cultură educațională de sorginte civilizată, că pentru a conduce sistemul de educație să contribuie esențial la dezvoltarea economică, ai nevoie de indicatori relevanți (rata de randament din investițiile în educație) şi de specialiști pentru a efectua analize comparative internaționale în baza acestui indicator, în primul rând, pentru a vedea cel puțin o dată în an, dacă banii publici alocați pentru educație produc sau nu randament economic, ca premiză majoră a creșterii puterii economice de negociere. Acest indicator pare să devină efectiv extrem de important pentru R.M., întrucât se calculează în baza veniturilor deja ajunse în bugetele gospodăriilor casnice şi arată direct în ce măsură calitatea educaţiei ajută la luarea deciziilor economice de către cetățeni la toate nivelele; dacă banii alocaţi pentru sistemul de educaţie îndeplinesc anumite funcţii integraţioniste pe bază economică, sau invers.

Sper să nu fiu învinuit că ași fi de partea oligarhiei, că ași fi anti-român, şi de alte eventuale „rele”, la care mai poate persista predispoziția unora. Sincer, îmi doresc nespus de mult ca şi în România şi în R.M. să se simtă cu adevărat schimbări progresiste în domeniul educaţiei.

Am avut șansa să lucrez în România circa un an de zile într-un proiect educațional şi, nu știu de ce anume aici, pentru prima dată în viață, fără să fi întâlnit această noțiune undeva anterior, mi-a venit gândul că probabil există ceva care ar putea fi numită disfuncție de învățare. Iată că știința contemporană cercetează acest fenomen intens (vezi aici cel puțin). Îmi era extrem de greu să văd unele persoane care se chinuiau cu disperare să învețe, ca să poată merge la muncă peste hotare, cu un licărit în ochi ce emana dorinţă imensă de a reţine măcar ceva…, şi am înțeles că disfuncțiile de învățare sunt foarte probabil cauzate de conținuturi educaționale impuse arbitrar, de comportament autoritar nejustificat de rigid şi destructiv din partea administrației, bazate pe un stil de predare orgolios şi exagerat de stresant, care eventual constituie mai mult o hărţuială psihologică decât ajutor în viaţă; dar şi înțelegerea tot mai profundă, cât de greu poate fi clintit acest cult al iluziilor spre o tendință constructivă, spre o cultură educațională care să producă eventual şi capacități naționale de creștere economică mai dinamică, decât cea de alimentare a iluziilor.

În R.M. cultura este de o calitate care mai lasă mult de dorit, care necesită studii aprofundate pentru a înțelege cauzele şi efectele. Cu anii am început să nu mai tolerez pasiv dar să iau şi atitudine când observ că starea de lucruri este interpretată de o manieră care conduce de la situații complicate, la sarcasm sau grotesc.

O problemă gravă care se tot consideră a fi destructivă în cultura noastră e nepotismul şi/sau cumătrismul; o fiind. Cred că mai grav ca atât este servilismul şi chiar… lingușirea, care sunt formate tot prin educație. Servilismul şi lingușirea sunt două extreme ale echilibrului, care constituie mediu social favorabil apariției corupţiei şi criminalităţii.

În cultura corporativă a R.M. mai degrabă este acceptat şi tolerat cineva care se lingușește, accentuând în permanență despre „importanța șefului” decât cineva care manifestă atitudine critică, integral-profesionistă pro-activă, tranșantă şi curajoasă, cineva care înțelege cum şi sincer dorește să catalizeze un mediu social creativ, în care se pune accent pe gândire, pe responsabilitatea personală, pe consistența, relevanța şi calitatea mesajelor publice mai presus ca orice; care pune accent pe valori autentice şi credințe în umanism inclusiv, ca șanse de combatere a josniciei. Spre marele regret se cam dă uitării că atunci „Când toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult”. Din păcate sistemul de educație nu a fost scutit de acest flagel nici în timpul mandatului ultimului Ministru al Educaţiei, ca şi anterior.

Unii hermeneuţi (specialiști în hermeneutică (teoria interpretării)) consideră că în viață „importantă este interpretarea a ceea ce vi se întâmplă, mai degrabă decât ceea ce vi se întâmplă” (vezi aici), cu alte cuvinte interpretarea contează mai mult ca orice. Interpretarea, la rândul ei depinde de calitatea imaginației, iar calitatea imaginației depinde cel mai mult de cultura generală, formată în cea mai mare parte prin educație; cultură de o calitate care să poată fi considerată ca şi capital cultural, instituționalizată sub formă de educație, care să poată fi valorizată economic.

Mai înţeleg că în cultura R.M. este uneori incredibil de riscant doar să ia-i atitudine, deoarece persistă riscul că se va găsi cineva, obsedat de „abilități” în manipulare, care comite atac la persoană în public, sau în mas-media, de parcă ar fi „normalitate”.

Se tot publică şi se aud elogii la adresa Maiei Sandu, şi cred că poate nu e rău că anumite categorii de oameni simpatizează anumite persoane publice; tot respectul, dar nu în măsura în care să nu se mai facă distincție dintre carismă şi o componentă esenţială a acesteia – calitatea gândirii – ca reflectare a mesajelor enunțate de persoanele respective.

Ce a ieșit din mandatul de Ministru al Maiei Sandu – fiecare vede în felul său. Uimirea mea constă în faptul că nici Maia Sandu nu a văzut, sau poate nu a vrut să vadă, necesitatea de a face schimbări esențiale, autentice în educație – pentru a cultiva o cultură profund înțelegătoare, că sistemul de educație public trebuie să servească mai întâi interesului național prin a avansa consistent şi agresiv lacunele de cultură economică a celor mai vulnerabili cetățeni, ca premisă a creării unei baze solide pentru o avansare a puterii societale, prin eventuală lansare economică. În schimb am urmărit o continuă cimentare a cultului dominației unei clase asupra marii majorități vulnerabile şi nedreptățite. Eu susţin idea că, cu cât mai puţini cetăţeni vulnerabili, cu atât mai mari şanse de a dezvolta o economie solidă, cu atât mai puternică puterea economică de negociere a R.M., cu atât mai mari şansele de a dăinui.

Clar este una – moștenirea sistemului de educație după Maia Sandu rămâne a fi mult mai complicată decât se pare din iluzia rămasă, deoarece au fost şi mai mult sedimentate şi agravate percepțiile eronate că conținuturile introduse după criterii arbitrare şi evaluarea stresantă până la absurd, ar putea crește capacitățile societale de a produce idei şi inovații pentru a produce un eventual salt din confuzie spre luciditate, ca premisă a dezvoltării economice. Această moștenire presantă şi acest orgoliu vor constitui o povară grea, mai cu seamă pentru cineva care nu doar că ar dori, dar ar şi putea cu adevărat, să vină cu inițiative autentice şi relevante, de pe poziții profund științifice, promițătoare, de interes național, motivaționale, durabile, în manieră ne-stresantă şi purificată de populism şi manipulări ieftine, pentru generațiile care vin şi pentru dezvoltarea strategică a R.M.

Așa cum a mai demonstrat istoria şi în alte țări, a depăși o criză este posibil, chiar cu capacități din interiorul societății noastre, dar nu oricum, nu la voia sorţii, nu prin manipulări şi atitudini „poate va merge”. Este nevoie de niște porniri şi motive profund conștiente, întemeiate științific şi curajoase, care pot fi întâlnite în oameni crescuți şi formați printre noi inclusiv.

Cele mai recente semnale macro-economice din R.M. susțin întru totul că avem nevoie de atenție maximă la calitatea mesajelor, la calitatea ideilor expuse de oameni, ca să ne atașăm de idei şi inițiative de calitate mai întâi de toate, care desigur – tot sunt purtate de oameni – dar astfel, cu siguranță vom identifica oameni de calitate mult mai bună dacă vom şi asculta mai profund înainte de a „admira” şi accepta ca pe niște iluzii perisabile, machiate.

Advertisements
This entry was posted in economie, educaţie, Moldova and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Iluzii machiate

  1. Laura says:

    Excelent articol. Am descoperit blogul D-voastră şi am citit totul. Sincer nu inţeleg nici eu
    plânsetele disperate ale unora referitor la plecarea din funcţie a doamnei Sandu. N-a dorit niciodată să asculte profesorii, oamenii de ştiinţă din domeniul pedagogiei. In afară de camerele din sălile de examen nici nu prea avem ce menţiona ca rezultat pozitiv. Nu stiu ce experţi a consultat pe parcursul activităţii. Ïi doresc sincer succese în domeniul pe cre il va profesa in viitor.
    La mai mult şi la mai mare.

    • Andrei Munteanu says:

      Bună ziua Laura, scuze că nu am prea fost pe blogul meu de ceva timp. A fost o plăcere să aflu că nu mai sunt chiar de unul singur în această percepţie scrisă în articol şi, pentru aceasta, Vă mulţumesc frumos. Toată stima, La Mulţi Ani 🙂 A.M.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s