Scrisoare deschisă D-ei Ministră a Educației a R.M. – Maia Sandu

Ministra Educaţiei a Republicii Moldova

D-ei Maia Sandu

Stimată D-nă Ministră,

controversele din societatea moldovenească, situaţia la nivel regional şi mondial impun alte rigori decât ne-am fi dorit. Noi ne dorim să fie uşor, dar realitatea ne confruntă de o situaţie care necesită abordări foarte neobişnuite, comparativ cu cele de până acuma. Anume acest deziderat, şi faptul că nu pot sta indiferent, mă fac să mă adresez Dvs. cu acest mesaj.

Deşi mai târziu decât mi-aş fi dorit, am aflat şi am ascultat cu atenţie prezentarea Dvs. la evenimentul MACRO 2013, din data de 18 iunie 2013, şi mi-am zic că mai bine să mă adresez, fie şi acuma, decât deloc.

La acel eveniment Dvs. V-aţi exprimat că: „…noi nu putem, nu avem indicatori buni, nu avem sisteme, nu avem mecanisme, ca să măsurăm care este calitatea educaţiei, [şi că] de aceea putem să judecăm doar prin prisma opiniei mediului de afaceri”? (min. 6.23-6.44).

Pornind de la această declaraţie, este plauzibilă întrebarea – noi trebuie să avem toţi aceşti indicatori de „producţie autohtonă”? Cine ne încurcă să aplicăm elaborările ştiinţifice de până la noi, pentru a face mai uşor de comparat productivitatea sistemului educaţional din R.M. în raport cu alte sisteme educaţionale din ţările avansate?

Dvs. puteţi da o altă definiţie a educaţiei de calitate pentru noi, decât cea de a face faţă scopului R.M. de a realiza o civilizaţie economică?

Pentru aceasta, este nevoie de accesat din Internet raportul „Education at a Glance”, de studiat minuţios compartimentul metodologie a calculării Ratei de Randament din investiţiile în Educaţie (RRE) şi de aplicat, inclusiv în politica educaţională de stat. La fel de justificată ar fi angajarea unei echipe de consultanţi, eventual pe linia Bănci Mondiale sau direct, care ar face această estimare la un cost mult mai mic decât o eventuală încercare de a finanţa invenţia unor „noi indicatori”, care ar îngreuna şi mai mult posibilitatea analizei sistemului educaţional din R.M. cu altele la nivel internaţional.

În continuare la cele menţionate mai sus, Vă prezint spre consideraţie unele argumente:

1. Este bine cunoscut faptul că productivitatea economică depinde de productivitatea educaţională.

2. Peste 80% din valoarea de piaţă a bunurilor economice acumulate pe pieţele mondiale se atribuie valorii intangibile a acestora.

3. Modul de gândire a unui elev, viitor cetăţean şi specialist în orice domeniu, depinde în cea mai mare parte de conţinuturile curriculare şi modul de predare.

Dacă am lua în consideraţie cel puţin aceste constatări ştiinţifice, e cazul să ne întrebăm – cât de justificat este a continua educarea tinerei generaţii şi formarea profesională prin studierea a diverse materii care încă exclud o disciplină ştiinţifică ce explică esenţa, fundamentele şi principiile dezvoltării valorilor economice intangibile?

Cât de justificat este a continua pregătirea specialiştilor în R.M., fără a le crea şi abilităţi de evaluare economică a educaţiei şi formării continui, dacă şansele de creştere economică depind de acest domeniu în proporţie de peste 80%?

Cel puţin primele două dezvăluiri de mai sus, susţin tendinţa deja bine conturată a lumii contemporane – cea mai dinamică competiţie este în domeniul de producere a ideilor, inovaţilor şi perfecţionării gândirii critice în societate, fără de care e greu de imaginat realizarea unei economicii lucrative şi competitive, fie la nivel micro- sau macro-economic. Dar acestea pot fi iluzii fără a vorbi de importanţa educologiei în societatea noastră.

Nu mi se pare justificată abordarea că am putea, chipurile judeca situaţia din educaţia de la noi „doar prin prisma opiniei mediului de afaceri”, din simplu motiv că nu piaţa muncii trebuie să determine politica educaţională a unui stat, ci invers – situaţia economică a unei ţări, piaţa muncii inclusiv, se formează în dependenţă de faptul dacă educaţia este productivă sau nu. Mai mult ca atât, mediul de afaceri este indiscutabil important, dar nu unicul subsistem important al unui sistem economic. În căutarea de creştere economică – subsistemul responsabil de formarea capacităţilor umane de a produce gândire critică, idei şi inovaţii este responsabil cel puţin în egală măsură; probabil chiar mai mult. De aia, un sistem educaţional care produce o rată înaltă a randamentului din investiţiile în educaţie (RRE) satisface şi nevoile mediului de afaceri, şi ale altor sub-sisteme de care creşterea economiei naţionale depinde în complexitate.

Prin optica corelaţiei cauză-efect, ne-calcularea RRE implică decizii greşite care se mai iau la nivel macro-educaţional, iar deciziile grave la acest nivel implică tergiversarea şi pierderea şanselor de creştere economică.

În R.M. se vorbeşte des despre capitalul uman, dar aceasta este insuficient. A vorbi despre teoria capitalului uman fără a o aborda în contextul economiei educaţiei, sau fără a ţine cont de ergonomia emoţională a procesului educaţional, nu mai corespunde pe deplin necesităţilor societale ale R.M.; teoria capitalului uman este doar o componentă a economiei educaţiei, altele fiind teoriile: semnalizării, trierii şi „filtrelor”, cate tot necesită a fi cunoscute, discutate, analizate.

Apariţia şi evoluţia şcolii de gândire economică de la Chicago, la mijlocul sec. XIX, lansată de gânditori precum Theodore Schultz şi urmaşii săi, au pus bazele analizei economice a procesului educaţional, care au schimbat esenţial curriculele şi relevanţa conţinuturilor ulterioare ale educaţiei şi formării continui în ţările avansate.

Consider insuficient a pregăti economişti şi alte categorii de specialişti care mai duc lipsă de formare a înţelegerii profunde a rolului educaţiei şi formării continui în necesitatea de creştere economică şi de ajustare la dezechilibrele economice, fie în cadrul naţional, regional sau internaţional.

Aşa cum economiştii Şcolii de la Chicago au condus la schimbarea relevanţei educaţiei în ţările avansate, axate pe scopul de creştere economică – această misiune istorică se impune a fi asumată şi de către cadrele didactice şi economiştii din R.M. de orice nivel – iar pentru aceasta trebuie ca prim pas să începem a forma o nouă generaţie de economişti şi cadre didactice, care apoi vor avea efecte derivate şi asupra altor domenii de activitate.

Ei trebuie să fie pregătiţi inclusiv pentru (i) a cunoaşte ştiinţa economiei educaţiei, (ii) a o înţelege mai profund, (iii) a da interpretări şi trage concluzii de calitate cu privire la RRE (care eventual va fi calculată şi în R.M.), şi (iv) iniţierea şi susţinerea luării unor decizii de calitate superioară celor de până acum, în scop de avansare a productivităţii economice prin educaţie şi formare continuă relevantă; va constitui un pas esenţial de a dezvolta abilităţile societale să producă tot mai multe idei şi inovaţii.

Dacă se va manifesta reală deschidere faţă de demersul de a studia mai profund ştiinţa evaluării economice a educaţiei – economia educaţiei – eventual ne vom convinge tot mai mult de multele erori care au fost comise şi mai continuă să fie comise.

Dvs., stimată D-nă Ministră – aveţi o şansă unicală de a rămâne în istorie ca o exponentă progresistă a clasei politice de la noi – ce Vă încurcă să faceţi acest lucru?

Mă adresez cu acest demers pornind şi de la idea că autorii teoriei economiei educaţiei au fost la fel economişti formaţi în şcoli de gândire economică „tradiţională” până la ei, dar ulterior, sub egida economiştilor Schultz, Becker şi alţii, ideile D-lor au influenţat tempoul dezvoltării economice în ţările avansate, în primul rând prin reformele în educaţie de pe atunci.

Astăzi perioada istorică a apariţiei ideii economiei educaţiei – anii ’50-60 ai veacului XX – este recunoscută ca începutul celui mai rapid proces de integrare economică internaţională, însoţită de cel mai intens proces de dezvoltare economică a ţărilor actualmente avansate.

Acuma să ne întrebăm – stimată D-nă Ministră – este nevoie de a inventa alte metode de alţi „indicatori buni” în timp ce comunitatea ţărilor avansate economic aplică cu succes indicatori elaboraţi şi perfecţionaţi deja de zeci de ani, pe care nu avem nici un impediment de ai aplica şi la noi?

Studierea economiei educaţiei de către cadrele didactice, economişti,  şi eventual de alte categorii de specialişti, va contribui la intensificarea esenţială a procesului de ajustare a economiei R.M. la dezechilibrele economice, prin înţelegerea mai profundă şi aplicarea unor practici educaţionale care să constituie o prestaţie de proces educaţional mult mai productiv, care poate fi asigurat mult mai rapid de o pleiadă de specialişti formaţi cu optică mult mai specifică asupra dezvoltării.

Nu este noutate că ţările care calculează RRE nu au elaborat fiecare în parte metodologia proprie, ci au beneficiat de această inovaţie ştiinţifică aşa cum lumea contemporană beneficiază nestingherit de multe alte bunuri economice ca şi inovaţii în dimensiunea fizică a economiei – computere, automobile, televizoare, scanere, avioane, etc.

În internet este accesibil cuprinsul Enciclopediei Internaţionale a Educaţiei, de unde pot fi accesate şi procurate articole on-line, şi/sau poate fi procurată Enciclopedia Internaţională a Economiei Educaţiei.

Cred că pentru a da un impuls pozitiv esenţial şanselor de dezvoltare economică a R.M., avem nevoie de a introduce curs de economie a educaţiei la pregătirea a cel puţin 3 (trei) categorii de specialişti: (i) formarea continuă a cadrelor didactice deja active în sistemul educaţional, (ii) formarea viitorilor specialişti în domeniul educologiei/ştiinţelor educaţiei, (iii) formarea economiştilor.

Consider că aceasta va fi cea mai esenţială manieră de a ne onora strămoşii şi marele personalităţi ale neamului, cum ar fi marele Eminescu ş.a., care ne sugerează – condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică, precum şi să ţinem cont de faimoasa citată a Domniei sale: „Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte viitorul ei”.

Acceptaţi stimată Doamnă Ministră expresia celor mai sincere urări de succes.

Sper foarte mult să fie într-un ceas bun.

Andrei N. Munteanu

Advertisements
This entry was posted in economie, educaţie, Moldova, social. Bookmark the permalink.

4 Responses to Scrisoare deschisă D-ei Ministră a Educației a R.M. – Maia Sandu

  1. Eugenia says:

    O mica remarca, ministru apare in Dex numai la masculin, chiar dacă ministrul educației e de gen feminin tot ministru rămâne. Poate asta s-o fi supărat pe dna ministru;-)

    • Andrei Munteanu says:

      D-na Eugenia, mersi frumos de remarcă. Știu cum apare cuvântul ministru în DEX, dar am participat la diverse manifestări unde au luat cuvântul reprezentantele curentului feminist din R.M. şi au vorbit la acest subiect. Cred că (i) opinia D-lor merită considerație, m-au convins, şi (ii) genul feminin merită mult mai mult respect decât s-a cultivat în cultura noastră anterior 🙂 Toată stima.

  2. Eugenia says:

    Dacă e din respect atunci așa sa fie, credeam ca e din ignoranta. In rest multă bafta in tot ceea ce faceți si sper ca scrisoarea sa fie auzita/citită.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s